Băcăuanii reclamă faptul că s-au retras din Liga a II-a din cauza neplății datoriei pe care Steaua o are în „cazul Baciu”
Reprezentanții clubului FCM Bacău, conduși de Dumitru Sechelariu, anunță că au luat noi măsuri pentru a încerca să recupereze de la Steaua suma de 800.000 de euro plus TVA, în litigiul cu privire la fotbalistul Eugen Baciu. Printr-un comunicat oficial, aceștia cer public FRF să ia măsuri împotriva Stelei și condamnă decizia forului din România de a abroga Regulamentul de Aplicare a Deciziilor TAS. „Este condamnabilă atitudinea dvs. de a încuraja revenirea fotbalului românesc în parametrii fostei cooperative […] Am formulat sesizări la organismele FIFA/UEFA în contexul în care influența și «aroganțele» unui singur patron de echipă au dezactivat un întreg sistem regulamentar și statutar de aplicare a hotărârilor”, se arată în respectivul comunicat. Mai mult, FCM Bacău cere FRF să aplice sancțiuni în cazul în care Steaua refuză în continuare să plătească, printre acestea fiind menționate amendarea, depunctarea și dezafilierea.
Gigi Becali a declarat public că nu va plăti datoria către FCM Bacău. Patronul Stelei spune că nu recunoaște decizia TAS și că aceasta nu se poate aplica în România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER